7 jucării pentru care copilul tău îţi va fi recunoscător mai târziu
Imaginaţia copilului este carburantul pentru joaca sănătoasă. Jucăriile simple, care comportă interpretări multiple (open-ended) se dovedesc a fi cele care îi tranforma pe copii în viitori adulţi creativi, cu vocabular bogat, sănătoşi emoţional şi de multe ori lideri în cercul lor. Dacă i le pui la dispoziție copilului tău, cu siguranță iți va mulțumi când va fi mare.
Importanţa jocului liber în dezvoltarea copilului
Din păcate unii părinţi nu înţeleg importanţa jocului în dezvoltarea copilului. Ba din contră, în loc să se joace cu el sau să îi pună la dispoziţie jucării creative, preferă să îl lase să-şi irosească după-amiaza stând pasiv în faţa unui ecran uitându-se la televizor sau jucându-se pe tabletă un joc video creat de altcineva. Sau în loc să-şi folosească propria imaginaţie pentru a construi ceva dintr-un set de cuburi de lemn, copilul apasă un buton pentru a activa o jucărie electronică programată de un adult.
Din cauza accentului tot mai mare pe care societatea noastră îl pune pe latura academică, multe familii sunt mult prea concentrate pe încercarea de a-l învaţa pe copil concepte bazate pe memorie. Să înveţi tabla înmulţirii şi alfabetul este într-adevăr important. Dar memorarea nu te învaţă să gândeşti. Această abilitate este câştigată doar de o minte care a fost antrenată prin explorarea creativă şi plină de entuziasm a mediului înconjurător. Astfel, copilul găseşte propria cale spre descoperire şi înţelegere în ritm propriu, spre independenţă, încredere în sine şi potenţial nelimitat.
Jucăriile care lasă loc pentru participarea activă a copilului şi pentru imaginaţia creatoare, cele la care el se va întoarce iar şi iar – acestea sunt jucăriile într-adevăr captivante şi folositoare.
Iată 7 tipuri de jucării pe care dacă le pui la dispoziţia copilului tău, acesta îţi va fi recunoscător mai târziu:
1. Jucării tip elemente de construcţie
Cuburile de lemn, lego şi orice fel de piese care se pot îmbina sunt minunate pentru dezvoltarea creativităţii copilului tău datorită multitudinii de moduri în care pot fi asamblate. În plus, îl ajută să îşi fixeze conceptele de egalitate, echilibru, formă şi relaţii spaţiale.
Cu ajutorul lor îşi poate construi un garaj pentru maşinuţă, un grajd pentru caii lui de jucărie, un castel pentru prinţese şi de ce nu, un întreg oraş. Formele pot fi folosite iar şi iar într-o multitudine de modalităţi diferite, fără că cel mic să se plictisească.
Atenţie însă, copilul trebuie încurajat să construiască din imaginaţie, mai degrabă decât să încerce să reproducă imaginea de pe cutie. Din păcate noua linie a seturilor Lego nu mai satisface aceată nevoie – în ultimul timp din ce în ce mai multe piese predefinite iau locul micilor cărămizi, iar imaginaţia nu mai este aproape deloc stimulată. Aşa că recomandabile sunt în continuare variantele clasice.
2. Plastilină şi alte paste modelatoare
Plastilina, pasta polimerică, aluatul crud, lutul sunt excelente pentru joaca liberă, creativă. Printre beneneficii se numără deprinderea motrică, dezvoltarea gândirii spaţiale, familiarizarea cu diverse concepte – culoare, forma obiectelor. Mai mult, modelarea în sine are un efect benefic asupra sistemului nervos.
Pentru a aduce un plus de farmec, pune la dispoziţia copilului un făcăleţ, tacâmuri de plastic şi alte unelte. De asemena îl poţi încuraja să combine culorile sau chiar să adauge puţin parfum (esenţă de vanilie, de portocale, ulei de mentă).
O variantă pentru copiii mai mari este pasta polimerică – creaţiile copiilor pot fi băgate la cuptor timp de 10 minute pentru a se solidifica. Este cu atât mai fascinant cu cât îşi pot crea asfel propriile jucării: veselă pentru păpuşi, mobilier pentru şoricelul de pluş, un coşuleţ pentru fructele de jucărie, practic orice le trece prin minte.
3. Materiale pentru artă
A pune la dispoziţia copilului materialele necesare pentru a face artă este o modalitate minunată de a încuraja creativitatea spontană.
Poţi crea un colţ artistic în casa ta adunând laolaltă, într-un loc la îndemâna copilului, toate materialele sortate în recipiente: hârtie, creioane colorate, acuarele, tempera, materiale pentru colaj (lipici, foarfecă, hârtie glasată, scotch). Pe lângă aceste elemente de bază poţi adauga şi sfoară, dantelă, ţesături, nasturi, mărgele, fetru pentru a extinde arta şi în dimensiunea a treia.
4. Jucării confecţionate de copil
În ciuda comercianţilor de jucării care îndeamnă la achiziţia a numeroase jucării, copilul trebuie încurajat să-şi creeze el însuşi propriile obiecte. Nu numai că va avea parte de distracţie din plin, dar îi va arată că nu totul se ia de-a gata de la magazin, ci poate crea chiar el propriile lucruri frumoase.
Pe lângă dezoltarea dexterităţii, copilul va dobândi abilităţi de planificare şi concentrare. În plus, va asocia un răspuns pozitiv cu învăţarea în general: atunci când desfăşori activităţi practice cu cel mic asigura-te că îl înveţi mereu ceva ceva nou. De exemplu dacă realizaţi împreună un animal, învaţă-l câteva lucruri despre acesta. Copilul însă trebuiesă se simtă relaxat, să se bucure de activitate, să nu se simtă constrâns, învăţat. Acest lucru îi va permite să asocieze activităţile practice cu învăţarea, şi la rândul sau, învăţarea cu distracţia.
În plus, implicarea părintelui în desfăşurarea activităţii practice va consolida legătura afectivă dintre acesta şi copil.
5. Puzzle-uri
Puzzle-urile sunt o jucărie esenţială pentru încurajarea gândirii creative şi pentru dezvoltarea abilităţilor copilului de a procesa informaţii sau de a analiza şi rezolva probleme.
Mai mult decât atât, puzzle-urile dezvoltă memoria (atunci când copilui trebuie să reţină pentru mai târziu piesele care nu se potrivesc) și cultivă răbdarea (pentru a ajunge la final, copilul trebuie să lucreze încet, cu perseverenţă, trecând prin fiecare etapă).
Chiar dacă de obicei pentru un puzzle există o soluţie unică, pentru a ajunge la final sunt mai multe modalităţi. De asemenea, puteţi opta pentru puzzle-uri tridimensionale sau pentru puzzle-uri care se pot rezolva în mai multe moduri diferite.
6. Jucării care încurajează jocul de rol
Jocul de rol este considerat benefic pentru creier – actul de a sta în pielea unui personaj întăreşte în copil disciplina, controlul emoţiilor şi promovează abilităţile sociale de care va avea nevoie ca adult. De asemenea încurajează dezvoltarea limbajului şi a creativităţii.
În aceasta categorie intră:
- jucăriile care reflectă lumea înconjurătoare – acestea pot oferi ore de distracţie pentru cel mic şi sunt minunate pentru practicarea jocului de rol. De exemplu, alimentele de jucărie şi instrumentele de bucătărie pot transforma sufrageria într-un restaurant în miniatură, pot crea un picnic pentru păpuşi sau îi permit copilului să “pregătească cina” alături de tine.
- costumele, uniformele de orice fel, hainele mai vechi, ţesăturile viu colorate, cutiile de carton – practic orice îl poate transforma pe cel mic în cineva (sau ceva) cu totul diferit. Un cufăr plin cu astfel de costume, pus la îndemâna copilului, este cea mai bună idee. Astfel, copilul tău va putea fi pe rând pompier, poliţist, profesor, doctor, balerină, prinţesă, unicorn, dragon, şi lista poate continua la nesfârşit.
- teatrul de păpuşi şi jucăriile pentru teatru (microfoane de jucărie, scene, cortine, seturi de poveşti) – acestea vor stimula imaginaţia copilului şi vor conferi creativităţii un rezultat cu adevărat distractiv. Poţi confecţiona un teatru de păpuşi dintr-o cutie de carton sau poţi improviza un teatru în spatele canapelei.
7. Instrumente muzicale
Muzica obţinută prin sunete reale, naturale este un instrument foarte valoros în formarea unui copil. Cercetări recente arată faptul că muzica şi actul fizic de a produce sunete exercită o influenţă benefică asupra creierului, cu precădere asupra proceselor cognitive.
Poţi confecţiona propriile instrumente împreună cu prichindelul tău sau le poţi cumpăra de-a gata: fluier, xilofon, tamburine, maracase, zurgălăi, tobe, triangluri, castagnete. Transformă de exemplu nişte linguri de plastic, câteva boabe de orez şi nişte scotch în două maracase simpatice.
Încurajează-ţi copilul să cânte, dă-i instrumente zgomotoase (chiar dacă uneori poate fi o provocare pentru tine), dansează pe muzică lui uimitoare, înregistrează-i concertele – toate acestea îi vor da aripi.
.
.
Acestea sunt doar câteva dintre tipurile de jucării care stimulează creativitatea. Tu ce idei mai ai? Lasă-mi părerea ta într-un comentariu.
.
.
Surse: naturalchildmagazine.com, kidspot.com.au, scholastic.com